Vedeam cum soarele rasare, cum se ridica incet, iar eu nu apucasem sa inchid ochii nici macar o clipa. Nici nu mai visam la acest lucru, pentru ca lucram de zor. Era ultima zi cand trebuia sa depun licenta la secretariatul facultatii, dar din pacate nu era gata.
La fiecare proiect pe care il aveam de facut si dupa fiecare examen promiteam solemn ca nu voi mai lasa totul pe ultima noapte, ca voi fi organizata si voi sti cum sa imi planific timpul. Acelasi lucru l-am spus in octombrie, cand am inceput anul III. Oh...eu voi termina licenta din timp. Insa, a venit iunie, ultima noapte, iar eu tot lucram la ea. Nu mai aveam timp sa ma concentrez asupra altor lucruri, dar din cand in cand ma gandeam ca acum as fi putut dormi, cu licenta langa mine gata, copertata, daca as fi scris mai din timp.
Cum s-a facut ora opt m-am imbracat si am pornit in oras. Pentru ca licenta mea era un fotoreportaj, aveam de scos la imprimanta un morman de poze. Dupa cateva ore de cutreierat prin oras, la mai multe centre de imprimat, am inceput sa plang, descurajata. In unele locuri nu se imprima bine, in altele era mult prea scump sau nu mi le dadeau pe loc. Insa, stiind ca timpul era in dezavantajul meu, m-am ridicat hotarata sa gasesc o solutie.
Ora 12 a venit, iar eu am rasuflat usurata...Eram la secretariatul faculatii, cu licenta gata si copertata. M-am gandit la stilul nemtesc de a organiza lucrurile din timp si la stilul romanesc, total opus...desi nu stiu foarte bine sa planific toate lucrurile, ma bucur ca de cele mai multe ori reusesc sa le fac in timp.
M-am dus acasa pentru a recupera orele de somn din acea saptamana, hotarata ca urmatoarea data cand voi avea de predat un proiect sa nu ma las pe ultima saptamana. De atunci au trecut aproape doi ani, iar timpul a dovenit ca „lupul isi schimba parul, dar naravul ba“...Inca fac promisiuni, pe care sper ca le voi respecta candva...
La fiecare proiect pe care il aveam de facut si dupa fiecare examen promiteam solemn ca nu voi mai lasa totul pe ultima noapte, ca voi fi organizata si voi sti cum sa imi planific timpul. Acelasi lucru l-am spus in octombrie, cand am inceput anul III. Oh...eu voi termina licenta din timp. Insa, a venit iunie, ultima noapte, iar eu tot lucram la ea. Nu mai aveam timp sa ma concentrez asupra altor lucruri, dar din cand in cand ma gandeam ca acum as fi putut dormi, cu licenta langa mine gata, copertata, daca as fi scris mai din timp.
Cum s-a facut ora opt m-am imbracat si am pornit in oras. Pentru ca licenta mea era un fotoreportaj, aveam de scos la imprimanta un morman de poze. Dupa cateva ore de cutreierat prin oras, la mai multe centre de imprimat, am inceput sa plang, descurajata. In unele locuri nu se imprima bine, in altele era mult prea scump sau nu mi le dadeau pe loc. Insa, stiind ca timpul era in dezavantajul meu, m-am ridicat hotarata sa gasesc o solutie.
Ora 12 a venit, iar eu am rasuflat usurata...Eram la secretariatul faculatii, cu licenta gata si copertata. M-am gandit la stilul nemtesc de a organiza lucrurile din timp si la stilul romanesc, total opus...desi nu stiu foarte bine sa planific toate lucrurile, ma bucur ca de cele mai multe ori reusesc sa le fac in timp.
M-am dus acasa pentru a recupera orele de somn din acea saptamana, hotarata ca urmatoarea data cand voi avea de predat un proiect sa nu ma las pe ultima saptamana. De atunci au trecut aproape doi ani, iar timpul a dovenit ca „lupul isi schimba parul, dar naravul ba“...Inca fac promisiuni, pe care sper ca le voi respecta candva...
No comments:
Post a Comment